DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere) Vezi definitia »

lege din România....... Vezi definitia »

prepínge, prepíng, vb. III (reg.) a lua o parte mică dintr-un întreg, pentru potrivire, echilibrare, cumpănire, compensare în altă parte. Vezi definitia »

SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge). Vezi definitia »

distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj. Vezi definitia »