muhái, muháie, s.n. (reg.) căciulă prea mare, diformă, urâtă. Vezi definitia »

MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa). b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec. Vezi definitia »

díhái adv. – (În locuțiunea mai dihai). Mai bine, mai mult, mult mai mult. – Var. diha. Tc. diha „mai mult” (Iogu, GS, V, 182). Înainte, Bogrea, Dacor, I, 275, semnalase tc. diha „iată”. Vezi definitia »

chitái s.m. și n. (înv.) 1. (s.m.) China. 2. (s.m.) chinez. 3. (s.n.) stofă de bumbac pentru căptușeală, șifon. Vezi definitia »

vái interj. – Exprimă durerea sau suferința. – Mr. vai. Creație expresivă, cf. lat. vae (REW 9126; Pascu, I, 182; der. directă nu este posibilă), ngr. βαί (Ronzevalle 170), ebr. way, alb., bg., sb. vaj, it. guai. Este dubletul lui vah, interj. din tc. vah, ngr. βάχ (Tiktin). – Der. valeu (var. vaileu, vaileo), interj. (vai), cu l expresiv, cf. au › aoleu; vaiet (var. vaet, va(i)er), s. n. (vai, plîngere, jelanie); văita (var. vă(i)eta, vă(i)era), vb. refl. (a se plînge, a se tîngui), uz general (ALR, I, 139; legătura cu alb. vajtoń, cf. Philippide, II, 740 și Candrea, nu pare directă); văicări (var. văicăra), vb. refl. (a se plînge, a se tîngui), probabil cu alterarea suf. expresiv -li sau -ni, cf. bondăni, bondări (prezența lui c nu este clară, cf. bg. vaikam); văicăreală (var. văicăritură, văitătură), s. f. (tînguit, lamentare); văina, vb. refl. (a se plînge), prin contaminare cu căina (Tiktin). Legătura lui a se văita cu lat. vagĭtāre nu este posibilă, cf. REW 9126. Vezi definitia »