ANTIDÓT, antidoturi, s. n. (Adesea fig.) Substanță care neutralizează acțiunea unei otrăvi aflate în organism. – Fr. antidote (lat. lit. antidotum). Vezi definitia »

FAGÓT s.n. Instrument de suflat în formă de tub lung, curbat, cu clape și ancie dublă. [Pl. -oturi, (s.n.) -oți. / < it. fagotto, cf. fr. fagot]. Vezi definitia »

PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac, la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot. Vezi definitia »

CIOT, cioturi, s. n. 1. Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. [Var.: cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. Vezi definitia »

clópot (clópote), s. n. – 1. Obiect metalic în formă de pară prevăzut cu o limbă mobilă care produce sunete caracteristice. – 2. Bătaie de clopot, dangăt. – 3. Clopoței, talangă. – 4. În expresia a trage clopotele: a bate clopotul; a bate toba, a trîmbița; Arg., a curta o femeie, a-i face complimente. – 5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. – Mr. cloput. Sl. klopotŭ „zgomot”, de la klepati „a bate, a trage”, cf. clipi (Miklosich, Slaw Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „clopot” nu este cert pentru sl., dar cf. bg. klopot „clopot”, sb. klepet „sunet de talangă”, sb. klepetuša „talangă”. Der. clopoțel, s. m. (talangă; clopot mic; diverse plante din familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.); clopotar, s. m. (persoană care trage clopotele la biserică; persoană care sună din clopoțel; berbec blînd; indiscret); clopotărie, s. f. (atelierul clopotarului); clopoți (var. clopoti), vb. (a trage clopotul; a bate clopotul; a divulga, a trîmbița); clopotniță, s. f. (turn de biserică în care sînt instalate clopotele). Din rom. pare a proveni sb. klopotar „miel blînd”. Vezi definitia »