Definita cuvantului baltă
BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu baltă
ȚÍNTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor. ◊ Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but3. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”. Vezi definitia »
PTOMAÍNĂ s.f. Substanță otrăvitoare rezultată din putrefacția proteinelor animale. [Pron. -ma-i-. / < fr. ptomaïne, cf. gr. ptoma – cadavru]. Vezi definitia »
SERPENTÍNĂ s.f. 1. Traseu șerpuit cu cotituri dese al unui drum dintr-o regiune de munte. 2. Fâșie îngustă de hârtie colorată, care se desfășoară în spirală când este aruncată la distanță. 3. Tub sau țeavă îndoită în formă de spirală, de elice etc. și folosită ca schimbător de căldură. 4. V. serpentin. [< fr. serpentin, serpentine, cf. germ. Serpentine < lat. serpens – șarpe]. Vezi definitia »
telíșcă s.f. (reg.) plantă de leac, bună pentru dureri de inimă; vrăjitoare, vrotilică. Vezi definitia »
nisipeálă, nisipéli, s.f. (reg.) umplerea camerelor cu nisip, la o casă în construcție, pînă la înălțimea pragului. Vezi definitia »