SFÉRĂ s. f. 1. (geom.) suprafață ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct dat (centru). ◊ obiect având această formă; glob. 2. regiunea cerească unde se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. (fig.) domeniu (limitat) în care există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influență = a) întindere, teritoriu, mediu etc. în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere exercită o influență economică, politică sau militară. 4. (log.) capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi care posedă însușirile reflectate în conținutul ei; denotație (1). 5. (ec.) ă producției materiale = totalitatea activităților, a ramurilor din cadrul economiei naționale în care se creează bunuri materiale; ~ neproductivă = totalitatea activităților, a sectoarelor din cadrul economiei naționale care consumă muncă socială, fără a crea bunuri materiale. (< fr. sphère, lat. sphaera, gr. sphaira) Vezi definitia »

búnă-credínță (onestitate) s. f., art. búna-credínță (dar: buna lui credință), g.-d. art. búnei-credínțe Vezi definitia »

GHETÚȚĂ, ghetuțe, s. f. Diminutiv al lui gheată. – Gheată + suf. -uță. Vezi definitia »

cófă (cófe), s. f. – 1. (Trans., înv.) Strachină, blid. – 2. Găleată de lemn. – 3. Măsură de capacitate înv., pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Mr. cofă, megl. covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în rom. pe mai multe căi în același timp; bg., sb. kova, kofa, ngr. ϰάφα „coș”, tc. kova, alb. kofé, rut., mag. kofa. Pare a fi vorba de gr. ϰάφινος, de unde arab. quffa și de aici lat. med., sp. cofa, it. coffa (Battisti, II, 1002), germ. Kufe (săs. Kof). În rom. poate proveni din bg., sb. sau mag., sau din toate trei dintr-o dată. Pare cuvînt identic cu cof, s. n. (albie, coastă, parte), puțin folosit; cf. și cofer, s. n. (găleată, coș de nuiele; polonic; mistrie), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Küfer. Cf. cufăr. Der. cofar, s. m. (persoană care face sau vinde găleți), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din mag. kufár; cofări, vb. (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriță, s. f. (femeie care vinde fructe de pădure); cofaș, s. m. (Munt., mincinos, înșelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicația din DAR, plecîndu-se de la cofar, pare greșită); covă, s. f. (borcan, cană), provine din tc., ca și în megl. Vezi definitia »

MOȘIERÍȚĂ, moșierițe, s. f. Moșiereasă. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -iță. Vezi definitia »