ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime. Vezi definitia »

LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime. Vezi definitia »

PANDÉME s.f.pl. (Ant.) Sărbători în timpul cărora se serveau mese publice. [< fr. pandèmes, cf. gr. pas – tot, demos – popor]. Vezi definitia »

satisme Vezi definitia »

téme (-m, -mút), vb. – 1. A fi îngrijorat. – 2. A avea frică de... – 3. (Refl.) A-i fi frică, a simți teamă. – 4. (Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. – 5. (Refl.) A presimți, a prevedea. – Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it. temere, prov., sp., port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Pușcariu, Lr., 277, explică forma refl., prin influența sl. bojati se; dar cf. construcția sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor); netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător); teamă, s. f. (frică, neliniște, temoare), postverbal de la teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα); teamăt, s. n. (înv., teamă); temoare, s. f. (înv., teamă), cf. REW 8738; temut, adj. (care inspiră teamă); temut, s. n. (teamă, gelozie). Vezi definitia »