rînjí (rânjésc, rânjít), vb. – 1. A-și arăta dinții. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s. f. (rictus); rînjeală, s. f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat). Vezi definitia »

năjí, năjésc, vb. IV (reg.) a se îmbolnăvi de năjit. Vezi definitia »

NECĂJÍ, necăjesc, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui cuiva un necaz, o neplăcere; a face cuiva sânge rău; a mânia, a amărî, a supăra. ♦ A sâcâi, a tachina pe cineva; a agasa, a plictisi. ♦ Refl. A se enerva, a se mânia. 2. Refl. A depune eforturi (mări) pentru realizarea unui scop; a-și da osteaneala, a se trudi; a se căzni. [Var.: (reg.) năcăjí vb. IV] – Din necaz. Cf. sl. nakazati. Vezi definitia »

prăjí (prăjésc, prăjít), vb. – 1. A frige. – 2. A (se) arde. – 3. A (se) înșela. Mr. părjescu, părjire, megl. prăjǫs, prăjiri. Sl. pražiti (Miklosich, Lexicon, 656; Cihac, II, 285; Graur, BL, VI, 167), cf. bg. părža, slov. pražiti, cr. peržiti, alb. përžis, mag. perzselni. – Der. prăjeală (Munt., var. Olt. prăjilă), s. f. (prăjire, rîntaș, aliment prăjit); prăjitoare, s. f. (aparat de prăjit cafea); prăjitorie, s. f. (prăjire); prăjitură, s. f. (plăcintă, aliment dulce din făină; prăjeală). Vezi definitia »

ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. Vezi definitia »