ȘIRULÉȚ, șirulețe, s. n. Diminutiv al lui șir. – Șir + suf. -uleț. Vezi definitia »

POPONDÉȚ, popondețe, s. n. Sperietoare de păsări; momâie. – Din popând[ău] + suf. -eț. Vezi definitia »

BRAȚ, brațe, s. n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ◊ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ◊ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. (A primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = (a primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în brațe = a apăra, a susține, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brațe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanța de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 7. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. ◊ Braț mort = ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium. Vezi definitia »

ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). Vezi definitia »

COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. Vezi definitia »