Definita cuvantului callofmore
CALL OF MORE (expresie engl. „cerere de suplimentare”) [kɔ:ləvmɔ:] Formulă de comerț folosită în promovarea vînzărilor care oferă posibilitatea ca, în cazul unei cumpărări ferme, la scadența fixată, să poată fi ridicată o cantitate dublă față de cea inițială.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu callofmore
AUTOILUZIONÁRE, autoiluzionări, s. f. Acțiunea de a se autoiluziona și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona. Vezi definitia »
MECOPTÉRE s. f. pl. ordin de insecte cu capul alungit, cu piese bucale puternice pentru sfărâmat hrana și cu patru aripi egale: musca- scorpion. (< fr. mécoptères) Vezi definitia »
iépure (iépuri), s. m. – 1. Mamifer rozător de cîmp cu urechile lungi, vînat pentru carne și blană (Lepus timidus). – 2. Varietate de casă a animalului anterior (Lepus cuniculus). – 3. Cotlet de porc. – 4. Supapă la foalele fierarilor. – 5. Boală bucală a vitelor. – 6. (Arg.) Soldat de infanterie. – Mr. l’epure, megl. l’epuri, istr. l’epur. Lat. lĕpǒrem (Pușcariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991; DAR), cf. alb. ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it. lebre (calabr. liépuru, riépule), prov. lebra, fr. lièvre, sp. liebre, port. lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat. musculus, de la mus, fr. souris. – Der. iepura, s. f. (nume tipic al animalului, datorită culorii blănii sale); iepuroaică, s. f. (femela iepurelui; varietate de struguri); iepuresc, adj. (de iepure); iepurește, adv. (ca iepurii); iepurar, s. m. (cîine de vînătoare; varietate de vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808 îl derivă direct din lat.; iepurime, s. f. (mulțime de iepuri de cîmp sau de casă); iepurărie, s. f. (crescătorie de iepuri; lașitate); iepurăriță, s. f. (la cai, umflare a piciorului). – Din rom. provine țig. yepuro (Wlislocki 92). Vezi definitia »
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora. Vezi definitia »
REVOCÁRE, revocări, s. f. 1. Acțiunea de a revoca și rezultatul ei; revocație. 2. (Jur.) Desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a făcut. ♦ Desfacere a unui act juridic în cazurile prevăzute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotărăște încetarea calității sale de membru într-un organ ales. ♦ Retragere de către alegători a mandatului încredințat unei persoane de a-i reprezenta în organele de conducere ale statului. – V. revoca. Vezi definitia »