MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. l. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv). Vezi definitia »

GRIZUTÓS, -OÁSĂ adj. Care conține grizu. [< fr. grisouteux]. Vezi definitia »

SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. Vezi definitia »

IMPERIÓS, -OÁSĂ adj. (și adv.) absolut necesar, obligatoriu; stringent. (< fr. impérieux, lat. imperiousus) Vezi definitia »

LABORIÓS, -OÁSĂ adj. 1. harnic, muncitor. 2. care necesită multă muncă, osteneală. ◊ (despre stil) greoi. (< fr. laborieux, lat. laboriosus) Vezi definitia »