DERÍVĂ s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub acțiunea curenților. ♦ a merge (sau a fi) în ~ = a naviga în voia vântului, a valurilor și curenților. ◊ deplasare a ghețurilor de la poli. ♦ a fi în ~ = (fig.) a fi fără voință, fără energia necesară unei acțiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 4. partea verticală fixă a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. dérive) Vezi definitia »

TRAMBULÍNĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Dispozitiv alcătuit dintr-un postament pe care este fixată la un capăt o scândură orizontală foarte flexibilă, de pe care se sare în apă. 2. (La schi) Construcție în plan înclinat terminată cu o platformă elastică, de pe care sportivii își iau elanul spre a zbura cât mai departe. – După germ. Trampoline. Vezi definitia »

háită (háite), s. f. – 1. Grup de vînători cu cîini și gonaci. – 2. Grup de cîini de vînătoare. – 3. Cățea. – 4. Femeie stricată. Mag. hajta „hăituire, gonire” (Cihac, II, 505; DAR; Gáldi, Dict., 92), din mag. hajtani „a împinge, a hăitui” (Scriban). – Der. haitău (var. haiteu, hăitău, haidau), s. m. (gonaci, hăitaș; văcar; pungaș), a cărui ultimă var. specializată la ultimele sensuri, pare a indica o încrucișare cu haiduc (după DAR, mai curînd cu huidui și haidamac); hăitaș, s. m. (gonaci); hăitaș, s. m. (hăituire; amendă pentru vitele găsite pe terenuri interzise), din mag. hajtás „hăituire”; hăitui, vb. (a stîrni, a goni vînatul spre vînători; a speria, a urmări, a încolți; a străbate), din mag. hajtani (după Skok 73, din rut. hajtuvaty); hăituială, s. f. (goană după vînat); hăituitor, s. m. (gonaci, hăitaș); hăitic, s. n. (ceată de lupi); hăitiș, adj. (cu picioarele strîmbe) din același mag. hajtani, cu sensul special de „a îndoi” (după Löwe 60, din v. mag. hajtás „cotitură”); înhăita, vb. refl. (a intra într-o bandă, a se însoți, a se asocia; a se golăni). – Din rom. provine rut. hajdej (Candrea, Elemente, 404). Vezi definitia »

PRISĂCĂRÍȚĂ, prisăcărițe, s. f. (Rar) Femeie care se ocupă cu prisăcăria. – Prisăcar + suf. -iță. Vezi definitia »

BÓRZĂ, borze, s. f. Gândac mare, negru, care trăiește în locuri umede și elimină la atingere o secreție rău mirositoare (Blaps mortisaga). Vezi definitia »