tarhón (-ni), s. m. – Plantă folosită drept condiment (Artemisia dracunculus). Tc. (arab.) tarhun (Șeineanu, II, 349; Lokotsch 2034), din gr. δραϰόντιον, cf. bg., pol. tarhon, mag. tarhonya. Vezi definitia »

plocón (plocoáne), s. n. – Cadou, dar. Se spunea înainte despre daniile făcute, mai mult sau mai puțin silit, domnului sau marilor dregători; în epoca modernă mai ales despre daruri oferite cu o anumită solemnitate (Trans., dar de botez). – Ploconul steagului, contribuție pretinsă de fiecare schimbare de domnitor; se percepea și de la cei scutiți și de la marii boieri; pentru oamenii de rînd se micșora la două sferturi. – Plocon domnesc, impozit adițional în favoarea strîngerilor de biruri asupra oilor, grînelor și vinurilor; legiferat de Constantin Mavrocordat în medie pentru zece oi. – Var. înv. poclon. Megl. puclon. Sl. poklonŭ „reverență” (Miklosich, Lexicon, 609; Cihac, II, 269; Conev 58), cf. bg., sb. poklon. – Der. ploconi, vb. refl. (a se înclina, a face temenele, a saluta respectuos, a se umili), din sl. po(dŭ)kloniti, poklanjati; ploconeală, s. f. (aplecare, ploconire). Vezi definitia »

patefon, patefoane s. n. 1. (iron., înv.) soacră. 2. copil mic. Vezi definitia »

RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisiune-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone. Vezi definitia »

GONFALÓN s.n. Steag de război cu partea liberă despicată (care reproducea stema posesorului, având însă de obicei axul longitudinal al reprezentărilor heraldice perpendicular pe lance). ♦ Însemn al vechilor comune italiene sau al unor magistraturi din Italia (medievală). [< it. gonfalone]. Vezi definitia »