méliță (mélițe), s. f. – 1. Unealtă de melițat. – 2. Flecar, palavragiu. – Megl. mel’iță. Bg. melica, sb. maljica, din sl. mlĕti, mĕlją, mĕljesi „a măcina” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 192; Byhan 318; Conev 75). – Der. melița, vb. (a mărunți cu melița; a trăncăni); melițător, s. m. (cel care meliță); melițat, s. n. (melițare); melițoi, s. n. (meliță mare); melițuică, s. f. (meliță mică). Vezi definitia »

CÓSĂ s. f. 1. obiect protector din metal care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu. 2. inel metalic fixat la marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul; bornă. (< fr. cosse) Vezi definitia »

FAGOCITÓZĂ s.f. Absorbire de către fagocite a bacteriilor și a corpurilor străine care pătrund în organism. [< fr. phagocytose]. Vezi definitia »

ÁMFORĂ s.f. Vas antic de lut mare, cu două torți, în care se ținea vin, untdelemn etc. [< fr. amphore, cf. lat. amphora, gr. amphi – din amândouă părțile, phorein – a purta]. Vezi definitia »

PROTÚRĂ, proture, s. f. (La pl.) Ordin de insecte inferioare, fără aripi, antene și ochi, cu rudimente de picioare și cu armătură bucală pentru supt și mestecat; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. protoures. Vezi definitia »