Definita cuvantului biserică
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult (creștin). ◊ Expr. A lua calea bisericii = a) a deveni evlavios, pios; a se pocăi; b) p. ext. a îmbătrâni. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) fi corect, cinstit. Câți iepuri la biserică = de loc; nimeni, nici unul. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanța cuvenită convențiilor sociale; a avea curajul opiniei. 2. Comunitatea creștinilor care țin de același cult. Biserica ortodoxă. – Lat. basilica.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu biserică
capáră (-ắri), s. f. – Arvună (în Trans. și Banat, în special arvuna dată de pretendent, la definitivarea acordului cu logodnica). It. caparra, prin sb. kapara: – Der. căpări (var. căpăra), vb. (a da arvună; a se logodi). Vezi definitia »
FASOLÍCĂ s. f. Diminutiv al lui fasole. – Fasole + suf. -ică. Vezi definitia »
JONCTÚRĂ s. f. 1. element fonetic care marchează o pauză. 2. graniță între două silabe, morfeme, sintagme sau fraze. (< fr. joncture) Vezi definitia »
TOPOCLÍMĂ s. f. Climă determinată de condițiile geografice (de relief) locale. – Topo- + climă. Vezi definitia »
vátră (vétre), s. f. – 1. Cămin, foc, loc unde se aprinde. – 2. Cămin, casă, locuință. – 3. (Banat) Pavaj, pardosea. – 4. Hotar, limită. – Mr., megl. vatră. Mgr. βάθρον „loc de așezat, bază” (Philippide, II, 741). De obicei, este considerat drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179), sau provenind din alb. vatrë (Cihac, II, 721; Pascu, II, 224). Din rom. trebuie să provină sb., cr., slov. vatra, pol. watra, rut. vatra, vaterka, rus. vatrucha (Miklosich, Wander., 11 – 12; Miklosich, Fremdw., 135), și probabil alb. vatrë. – Der. vătrar, s. n. (unealtă cu care se scormonește în foc), cf. vătrai; vătraș, s. m. (se zice despre țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi). Vezi definitia »