Definita cuvantului bântui
BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un element al naturii, o calamitate etc.; fig. despre griji, necazuri; la pers. 3) A se abate cu furie, aducând pagube, a face ravagii. ♦ Tranz. Viscolul bântuie satele. 2. Tranz. (Înv., despre oameni) A pustii, a devasta; fig. a asupri, a oprima. – Magh. bántani.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu bântui
suí (-i, -ít), vb. – 1. A urca, a escalada. – 2. A ridica a înălța. – 3. (Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. – Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu, Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364), cf. sp. subir. – Der. suiș, s. n. (urcare, coastă); suit, s. n. (urcuș, acțiunea de a sui); suitor, adj. (ascendent). Vezi definitia »
săbășuí, săbășuiésc, vb. IV (reg.; despre oameni) 1. a identifica, a recunoaște după fizionomie. 2. a asemui, a confunda. Vezi definitia »
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Astăzi rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. Vezi definitia »
ARENDUÍ vb. IV. v. arenda. Vezi definitia »
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. Vezi definitia »