Definita cuvantului bobinator
BOBINATÓR, -OÁRE, bobinatori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută bobinări și reparații de bobine sau înfășurări de mașini electrice. – Din bobina + suf. -tor (după fr. bobineur).

Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu bobinator
INTEGRATÓR, -OÁRE I. adj. care integrează, armonizează diverse elemente într-un ansamblu unitar. II. s. n. mașină de calcul pentru rezolvarea integralelor, a ecuațiilor diferențiale etc. III. s. m. f. cel care lucrează la această mașină. (< fr. intégrateur) Vezi definitia »
VIZÓR s.n. (Tehn.) Dispozitiv adaptat la aparatele optice, care permite prinderea în câmpul aparatului a obiectului care trebuie observat. ♦ Tub metalic în care e montat un ochean tronconic sau o mică lentilă și care, fixat în ușile de intrare în apartamente, permite observarea din interior în afară. ♦ (De obicei la pl.) Ochelarii măștilor de gaze. [< fr. viseur]. Vezi definitia »
POR s.m. 1. Mică deschizătură a pielii, prin care se elimină sudoarea. ♦ Orificiu la unele animale și plante inferioare (rime, pești, ciuperci etc.). 2. Mic gol, gaură mică în masa unui corp solid. [< fr. pore, cf. gr. poros – trecere]. Vezi definitia »
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. Vezi definitia »
datór (datoáre), adj.1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare.Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z