ciomág (ciomége), s. n. – 1. Băț mare și gros, bîtă. – 2. Lovitură dată cu bîta. – 3. Tăvălug de treierat. – 4. La cal, organ genital. – Mr. ciumag(ă), megl. ciămugà. Tc. çomak, çumak (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 131; Meyer 448; Lokotsch 438); cf. alb. tšomage, bg. çomak. – Der. ciomăgaș, s. m. (bătăuș); ciomăgeală, s. f. (bătaie cu ciomagul); ciomăgi, vb. (a bate, a cotonogi); ciomăgitor, adj. (care bate cu ciomagul); ciomăgos, adj. (noduros). Vezi definitia »

colceág (colceáguri), s. n. – 1. Manșon (de damă). – 2. Jambieră. – Var. colceac. Tc. kolçak (Șeineanu, II, 141; Miklosich, Etym. Wb., 23; Berneker 543). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

BALTÁG, baltage, s. n. 1. Topor mic și ușor, cu coadă lungă, întrebuințat ca armă. ♦ (Înv. și arh.) Topor cu două tăișuri și cu coadă lungă. 2. Măciucă; ghioagă. ♦ Fig. Lovitură de baltag. [Pl. și: baltaguri. – Var.: (reg.) baltác s. n.] – Tc. balta. Vezi definitia »

dușág (-guri), s. n. (Mold.) Saltea. Tc. düșek (Scriban). Vezi definitia »

FRAG¹, fragi, s. m. Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, cu frunze dispuse în rozetă, cu flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ◊ Compus: frag de-câmp = căpșun. – Din fragă (derivat regresiv). Vezi definitia »