MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1); a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunza lată și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec. Vezi definitia »

RÚRĂ s.f. v. rolă². Vezi definitia »

VAGINÍTĂ s. f. inflamație a mucoasei vaginale. (< fr. vaginite) Vezi definitia »

SUFLÚRĂ, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constând din mici goluri produse de gazele degajate din metal în urma unor reacții chimice. – Din fr. soufflure. Vezi definitia »

ȚOPĂIÁLĂ, țopăieli, s. f. Acțiunea de a țopăi și rezultatul ei; săritură dezordonată, greoaie; țopăitură. – Țopăi + suf. -eală. Vezi definitia »