gútă (gúte), s. f. – 1. (Banat) Picătură, cantitate mică. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boală manifestată prin umflături ale articulațiilor. Lat. gŭtta (Pușcariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totuși, DAR crede că acest sens s-a putut dezvolta în cadrul limbii rom. – Der. gutos, adj. (care are gută). Vezi definitia »

GÚRNĂ, gurne, s. f. (Mar.) Parte curbă a carenei care leagă fundul cu pereții verticali ai unei nave. – Cf. engl. gurney. Vezi definitia »

PEPTIDÁZĂ s. f. enzimă care catalizează descompunerea peptidelor. (< fr. peptidase) Vezi definitia »

PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână prin frecarea și presarea lor între doi cilindri rotitori și prin lovirea lor cu ciocane de lemn într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se zdrobește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var.: (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla. Vezi definitia »

zmeoáică s. f., g.-d. art. zmeoáicei; pl. zmeoáice Vezi definitia »