cópcă (-ci), s.f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s.m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s.n. (altoire). Vezi definitia »

BẤTCĂ, bâtci, s. f. (Reg.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pământ împădurită; măgură. Vezi definitia »

STRĂ- Element de compunere care formează substantive sau adjective care arată vechimea, originea îndepărtată, depărtarea etc., verbe care arată intensificarea acțiunii exprimate de verbul de bază sau verbe care arată că acțiunea indică pătrunderea dintr-o parte în alta sau trecerea printr-un spațiu. – Lat. extra. Vezi definitia »

IROSEÁLĂ, iroseli, s. f. Faptul de a (se) irosi; risipă. – Irosi + suf. -eală. Vezi definitia »

PINÓLĂ s. f. ax al piesei de strung în care se fixează printr-un vârf unul dintre capetele piesei de prelucrat sau o unealtă de prelucrare a piesei. (< germ. Pinole) Vezi definitia »