Definita cuvantului canțonă
CANȚONĂ (‹ it.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice medievale, de origine provensală, cultivată de trubadurii care cîntau dragostea cavalerilor. Compusă din (3-) 5 sau 7 strofe, ultima mai scurtă, cu un număr nedeterminat de versuri (între 7 și 20) fiecare reluînd primul vers și păstrînd aceeași schemă ritmică. A cunoscut o mare înflorire în sec. 13, datorită poeților Școlii Siciliene și apoi prin Dante, Petrarca și Boccaccio. 2. Cîntec pe mai multe voci în epoca Renașterii, apropiat de cîntecul popular, care cu timpul a devenit o piesă instrumentală de tip polifonic imitativ, pregătind apariția fugii.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu canțonă
NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviință; indecență, obrăznicie; impolitețe, grosolănie, mojicie. – Ne- + cuviință. Vezi definitia »
anchétă (anchéte), s. f. – Cercetare. Fr. enquête. – Der. ancheta, vb., din fr. enquêter; anchetator, adj. Vezi definitia »
GUILEMÓTĂ s.f. Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. [Pron. ghi-le-. / < fr. guillemot]. Vezi definitia »
poneávă (ponévi), s. f. – (Banat) Preș. Sb. ponjava (Candrea). – Der. ponivos (var. ponevos), adj. (miop, greoi), probabil de la ideea „care are un văl pe ochi” (după Cihac, II, 276, din sl. poniknąti „a-și pierde vederea”). Vezi definitia »
INCARTÁDĂ s.f. (Liv.) Nebunie, poznă, extravaganță. [< fr. incartade, cf. it. inquartata]. Vezi definitia »