AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien. Vezi definitia »

AMAN, Theodor (1831-1891, n. Cîmpulung), pictor și grafician român. A oscilat între academism și romantism, prezentînd puternice trăsături realiste și, în meșteșug, receptivitate la înnoiri impresioniste. Compoziții cu teme istorice („Izgonirea turcilor de la Călugăreni”, „Boerii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș”), tablori de gen („Horă la Aninoasa”, „Bal mascat în atelier”, „Pe terasă la Sinaia”). Portrete („Principesa Zoe Brîncoveanu”), naturi moarte. În creația sa de gravor (acvaforte) îmbrățișează o tematică similară cu a picturii. Fondator, alături de Gh. Tattarescu, al Școlii de Arte Frumoase din București, pe care o conduce pînă la sfîrșitul vieții. M. post-mortem al Acad. (1991). Vezi definitia »

MEOȚIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului din România. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. me-o-ți-an. / < fr. méotien]. Vezi definitia »

CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (În sintagma) Coordonate carteziene = sistem de numere care definesc poziția unui punct în raport cu două sau trei axe perpendiculare între ele. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. Vezi definitia »

AMERICÁN, -Ă (‹ America), adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. (la m. pl.) Națiune constituită pe terit. S.U.A. din populații eterogene, de religie creștină (majoritatea populației). Există c. 260 de confesiuni religioase. ♦ Persoană aparținînd populației S.U.A. 2. Adj. Care aparține Americilor șau populației acestora, privitor la Americi sau la populațiile lor; (mai ales) care aparține S.U.A. sau populației lor, privitor la S.U.A. sau la populația lor. ♦ Arta a. = arta care s-a dezvoltat pe teritoriul S.U.A. și al Canadei și care a apărut o dată cu primii colonizatori. În arhitectură, în sec. 17 și 18 este caracteristic „stilul colonial” (construcții în lemn). Către sfîrșitul sec. 18 se impune în arhitectura oficială neoclasicismul („Capitoliul” din Washington), căruia i se adaugă în prima jumătate a sec. 19 neogoticul. Din a doua jumătate a sec. 19 se afirmă în construcțiile publice și de locuit arhitectura funcțională (cea mai semnificativă creație fiind „zgîrie-norii”). Folosirea scheletului de oțel, a betonului armat și a sticlei a dat posibilitatea unor soluții noi, formele evoluînd către simplitate și eleganță (Școala din Chicago-Louis Sullivan). Artele plastice s-au dezvoltat sub influența europeană, mai ales olandeză și engleză. În sec. 17-18, John Smibert crează un realism figurativ care durează aproape un secol, avînd ca reprezentanți principali pe: John Singleton Copley, Robert Feke, Benjamin West. Sec. 19 este dominat de influența neoclasică și și romantică, constînd în apariția peisajului „cu adevărat american” și în descoperirea „bunului sălbatic”. Se remarcă George Catlin, George Caleb Bingham și, după războiul de Secesiune, Thomas Eakins și Winslow Homer. Impresionismul, reprezentat mai ales de Mary Cassat nu are o importanță deosebită în evoluția a. a.. Sec. 20 începe cu o criză de identitate a artei, a cărei depășire o încearcă Școala celor opt („Școala lăzii de gunoi”) condusă de Robert Henri. Momentul intrării a. a. în contextul artei moderne îl constituie apariția Galeriei Stieglitz (Armony show). Sub influența marilor artiști postimpresioniști din Europa lucrează – încercînd în același timp o situare prin subiect în lumea americană – Arhur B. Dove, John Marin, Georgia O'Keefe. Perioada interbelică este dominată de așa-numitul „Imn al dinamului”, acceptare și deificare a industrialului ce va determina apariția stilului „Hard edge” și a trei artiști majori: Stuart Devis, folosind în lucrări sale colajul, schematismul decorativ și variațiunile abstracte, Alexander Calder cu „Stabilele” și „Mobilele” sale realizate în metal și David Smith cu sculpturile ideografice. În timpul și după al doilea război mondial, sub influența Bauhausului, F.L. Wright caută să creeze în spirit modern o arhitectură organică. I se adaugă o suită de pionieri ai arhitecturii moderne veniți din Europa: W. Gropius, Mies van der Rohe, E. Saarinen, R. Neutra. În artele plastice, Galeria „Arta secolului” a lui Peggy Guggenheim duce la apariția expresionismului abstract (Arshile Gorky), a picturii gestuale (Jackson Pollack) și a unui expresionism de nuanță brutal-tragică (Willem de Kooning). Prin arta abstractă a lui Rothko și Barnett Newman se ajunge la Noua Școală din New York, în cadrul căreia se dezvoltă curentele Op art (Noland), sculptura minimalistă, Pop Art (Rauschenberg, George Segal) și hiperrealismul anilor '70 (Charles Close, Noël Mahaffey, Tony Smith). Vezi definitia »