schimbá (-b, -át), vb. – 1. A înlocui ceva, a permuta. – 2. A modifica, a transforma. – 3. A ceda, a lăsa un obiect pentru contravaloarea lui. – 4. A înlocui, a substitui. – 5. A denatura, a altera. – 6. (Refl.) A înlocui, a substitui. – 7. (Refl.) A se primeni. – Megl. schimb(ari). – Var. înschimba. Lat. *excambiāre (Pușcariu 1548; REW 2949), cf. it. scambiare, prov. escambiar, fr. échanger. Fonetismul din rom. se explică printr-o metateză *scîmbia › *scîimba, ca în habeat › aibă, rubeum › roib, etc. Der. schimb, s. n. (mutare; înlocuire; renovare; transformare; modificare; rufe curate), postverbal; schimbăcios, adj. (instabil, inconstant, nestatornic); schimbaș, s. m. (în trecut, milițian în serviciu regulat o săptămînă pe lună); schimbător, adj. (variabil, volubil, versatil); neschimbat, adj. (fără schimbări, fără modificări, inalterat); preschimba, vb. (a schimba, a face schimb, a transforma); schimbiș, adv. (alternativ); schimboaie, s. f. (Mold., regulator la plug); schimbăciune (var. schimbătură), s. f. (înv., schimb). Vezi definitia »

volbá, pers. 3 sg. volbeáză, vb. I refl. (înv. și reg.) a se rostogoli. Vezi definitia »

BOMBÁ, bombez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a lua o formă arcuită convexă. – Din fr. bomber. Vezi definitia »

a-și înghiți limba expr. a refuza să vorbească, a se abține să spună ceva. Vezi definitia »

ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib. Vezi definitia »