HÂRÂÍT², -Ă, hârâiți, -te, adj. 1. (Despre glas, vorbire, sunete) Care hârâie, hârâitor. 2. (Despre mecanisme, obiecte etc.) Stricat, hodorogit, uzat. – V. hârâi. Vezi definitia »

LEUCOCÍT s. n. v. leucocită. Vezi definitia »

PREMENÍT², -Ă adj. v. primenit². Vezi definitia »

ÎMPREJMUÍT¹ s. n. Faptul de a împrejmui; împrejmuire (1). – V. împrejmui. Vezi definitia »

SMIORCĂIT¹ s. n. Faptul de a (se) smiorcăi; zgomot specific produs de cel care (se) smiorcăie; smiorcăială, smârcâială, smârcâit¹. – V. smiorcăi. Vezi definitia »