izbăví (izbăvésc, izbăvít), vb. – A salva, a scăpa dintr-o primejdie, a elibera, a răscumpăra. Sl. izbaviti (Tiktin; DAR), cf. bg. izbavjam. – Der. izbavă, s. f. (salvare), din sl. izbava; izbăvitor, adj. (salvator); izbăvință, s. f. (înv., salvare). Vezi definitia »

PRIVÍ, privesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. recipr. A-și îndrepta ochii, privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea; a se uita. ◊ Expr. (Tranz.) A nu privi cu ochi buni = a dezaproba, a nu admite. 2. Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. 3. Tranz. (La pers. 3) A se referi la...; a interesa pe cineva; a fi de competența cuiva. ◊ Expr. În (ceea) ce privește... = în privința..., cu privire la..., relativ la... – Cf. sl. praviti. Vezi definitia »

AUTOSERVÍ vb. IV refl. A se servi singur. [< auto¹- + servi, cf. fr. autoservir]. Vezi definitia »

tiví (-vésc, -ít), vb. – 1. A fugi, a începe să alerge. – 2. A coase marginea, a face tiv. – 3. (Arg.) A se împreuna. Probabil de la tiva „iute, repede”, cf. tava. Evoluția semantică nu este clară, dar cf. sp. corrido „urmat, continuat”. Explicația pornind de la tighel (Scriban) este evident insuficientă. – Der. tiv, s. n. (îndoitură, margine), deverbal; tivel, s. n. (Mold., tiv), prin contaminare cu tighel; tiveală (var. tivitură), s. f. (îndoitură; margine, chenar, tiv). Vezi definitia »

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. Vezi definitia »