scuț, scúțuri, s.n. (reg.) 1. țurțur de gheață. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheață. 4. conglomerat de materii. Vezi definitia »

ȘPIȚ¹, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz. Vezi definitia »

PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț. Vezi definitia »

sbilț (zbílțuri), s. n. – Laț, coardă pentru prins animale. – Var. zbilț, bilț, (s)ghilț, Trans. belț. Creație expresivă, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se luptă să iasă din capcană; legătura semantică este la fel cu cea din smîrc, interj. cu smîc „laț”. Pentru explicația fonetică a lui *bîlț sau *bilț, interj. imitativă, cf. bîț, sgîlț, (go)gîlț, hîlț(a) etc. Singura explicație care s-a dat pînă azi acestui cuvînt este puțin probabilă (din mag. bélc „cocean” după Scriban). Der. sbilțui (var. bilțui, (s)ghilțui, înghilțăi, înghilța), vb. (a îmbrățișa, a strînge tare); sbalț (var. zbalț, sbanț, zbanț), s. n. (laț, belciug; brățără, virdă, inel; placă), a cărui legătură cu germ. Band (Geheeb, JB, IV, 31), cu bantă (Candrea) sau cu balț (Scriban) este incertă (balț, poate, totuși, să fi influențat vocalismul acestor var.); sbănțui, vb. (a prinde, a fixa, cu un cerc; a întări, cu o șipcă sau cu o șină de fier; refl., a zburda, a face șotii), al cărui ultim sens, cel mai răspîndit, depinde mai puțin de cele anterioare, decît de ideea expresivă de bază (relația cu it. sbalzare, „a sări”, sugerată de Scriban, nu este probabilă); sbănțuială (var. sbănțuitură), s. f. (joacă, hîrjoană). Cf. sbengui, sburda. Vezi definitia »

UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.; despre oameni) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț. Vezi definitia »