PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep. Vezi definitia »

trap (-puri), s. n. – Mers în fugă al calului. – Var. Mold. treap. Germ. Trab (Tiktin). Vezi definitia »

sícap! interj. (reg.; de obicei repetat) cuvânt folosit pentru a chema caprele. Vezi definitia »

ȘLAP s. m. papuc pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. (< germ. Schlappe) Vezi definitia »

JNAP interj. Jap. – Onomatopee. Vezi definitia »