haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

CONFÍNII s. n. pl. limite, granițe ale unei țări. (< lat. confines, fr. confins) Vezi definitia »

AGESILAU II, rege al Spartei (c. 399 – c. 360 î. Hr.). A purtat un război în Asia Mică împotriva perșilor (396 î. Hr.). Reîntors în Grecia (394 î. Hr.) a reușit să înfrîngă o coaliție a orașelor grecești, restabilind pentru scurt timp hegemonia spartană. Vezi definitia »

DÓDII s. f. pl. (Pop. și fam.; în expr.) A vorbi sau a grăi (cam) în dodii = a vorbi fără șir; a aiura. A lăsa (pe cineva) în dodiile lui = a lăsa (pe cineva) să-și facă nestingherit toanele, capriciile. A umbla sau a merge (ca) în dodii = a umbla sau a merge în neștire, năuc. – Et. nec. Vezi definitia »

DIONÍSII s. f. pl. (în Grecia antică) serbări în cinstea zeului Dionysos; serbări dionisiace. (< fr. dionysies) Vezi definitia »