Definita cuvantului cataliză
CATALIZĂ (‹ fr.; {s} gr. katalysis „descompunere”) s. f. Proces fizico-chimic prin care se modifică viteza unei reacții chimice în prezența unui catalizator. Termenul a fost introdus (1836) de J.J. Berzelius.** C. negativă = c. în care viteza de reacție este micșorată de catalizator. C. pozitivă = c. în care viteza de reacție este accelerată de catalizator. C. omogenă = c. în care reactanții și catalizatorul constituie un sistem omogen, format dintr-o singură fază. C. eterogenă = c. în care reactanții și catalizatorul se află în faze diferite.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu cataliză
BÁNDĂ2 s. f. 1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva. ♦ parte lungă și îngustă a unei suprafețe. 2. fir de circulație pe o stradă sau șosea. 3. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe. ♦ parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă. ♦ ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul. ♦ (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif. 4. margine elastică de la masa de biliard. 5. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ♦ în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 6. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 7. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. (< fr. bande, germ. Band) Vezi definitia »
TROMBOGENÉZĂ s. f. producere a trombozei. (< fr. thrombogenèse) Vezi definitia »
ȚĂCĂNITÚRĂ, țăcănituri, s. f. Țăcănit1. – Țăcăni + suf. -tură. Vezi definitia »
ERITROLEUCÓZĂ s. f. eritroleucemie. (< fr. érythro-leucose) Vezi definitia »
CHÍLĂ s.f. Piesă din axa longitudinală a unei nave, care, împreună cu carlinga centrală, constituie baza scheletului navei. [< fr. quille, cf. ol. kiel]. Vezi definitia »