PICHERÓI, picheroi, s. m. (Ornit.; reg.) Bărbătușul bibilicii. – Pichere + suf. -oi. Vezi definitia »

ȚIPÓI s. m. v. țipău. Vezi definitia »

joí, joiésc, vb. IV (reg.) 1. A intra în voie cuiva prin ceva, a satisface, a mulțumi (pe cineva), a-i îndeplini dorințele. 2. A se ajunge cu ceva, a avea de ajuns, a (se) sătura. 3. A birui, a ieși la capăt. 4. A suporta, a răbda, a îndura. Vezi definitia »

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țară, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos. Vezi definitia »

joi s. f. – Ziua a patra a săptămînii. – Mr. gioi(a), megl. joi. Lat. (dies) Iōvis (Diez, I, 213; Pușcariu 911; Candrea-Dens., 906; REW 4594; DAR); cf. it. giove(di), prov. jous, fr. jeu(di), sp. jueves. Der. joian (var. jo(i)can), s. m. (nume dat de obicei boilor care se nasc într-o joi); joică, s. f. (nume de vacă); joimăriță, s. f. (ființă imaginară cu puteri malefice care le amenință pe femeile leneșe; obicei popular, conform căruia un flăcău merge din casă în casă, prefăcîndu-se că este un duh rău), de la joia mare sau joimari. Vezi definitia »