BRESTOVĂȚ, com. în jud. Timiș; 890 loc. (1991). Vezi definitia »

ȘPIȚ², șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze. Vezi definitia »

OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. Vezi definitia »

PRUNÚȚ, prunuți, s. m. Prunișor. – Prun + suf. -uț. Vezi definitia »

precupéț (precupéți), s. m. – 1. Vînzător ambulant de verdețuri și produse de casă. – 2. Negustor, comerciant. – Var. înv. precupici. Sl. prĕkupici sau bg. prĕkupec (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 77), cf. cupeț. – Der. precupeață, s. f. (vînzătoare); precupi, vb. (înv., a negustori, a face comerț), din sl. prikupiti, sb. prekupiti; precupeți, vb. (a face negoț; a specula; a vinde scump; a economisi; a se tocmi); precupețeală, s. f. (tocmeală; speculă). Vezi definitia »