Definita cuvantului cerb
CERB (lat. cervus) s. m. Mamifer artiodactil, rumegător, din pădurile Europei, Asiei, Americii, de talie mare (c. 1,50 m înălțime), cu corpul zvelt, coada scurtă și coarne ramificate (Cervus elaphus). ♦ Cerbul carpatin = cea mai mare specie cinegetică dintre mamifere, din fauna României (c. 1,5 m înălțime; taurul, 250 kg, ciuta, 150 kg), cu blană scurtă, cenușie-roșcată; trăiește în pădurile de amestec (fag cu rășinoase); longevitate 18 ani (Cervus elaphus montanus). Cerbul lopătar = specie de c. mediteranean, de c. 1,30 m înălțime, cu blana brun-roșcată cu pete alburii vara și coarne lățite (Dama dama). Cerbul gigant = gen de mamifer fosil din Cuaternar, cu înălțimea de c. 1,5 m, coarne late, distanțate la vârfuri pînă la 3 m și blana foarte bogată (Cervus megaceros).
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu cerb
CURB, -Ă adj. (Despre linii) Arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit (concav sau convex). [< fr. courbe, cf. lat. curvus]. Vezi definitia »
IMBÉRB adj., s. m. (tânăr) căruia nu i-a crescut încă barba. (< fr. imberbe, lat. imberbis) Vezi definitia »
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Splendid, măreț, impunător, impresionant. 2. Neobișnuit de frumos. 3. Grandios 4. Minunat, splendid, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. 5. Perfect. 6. Uimitor de frumos, rar (despre Florentina)/<fr. superbe, lat. superbus Vezi definitia »
orb (oárbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire). Vezi definitia »
scorb s.m. (înv. și reg.) gaură, cavitate (în pământ sau în trunchiul unui copac). Vezi definitia »