HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec. Vezi definitia »

TEHÚI², -IE, tehui, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. – Cf. magh. tahonya. „trândav”. Vezi definitia »

POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. Vezi definitia »

REDISTRIBUÍ, redistríbui, vb. IV. Tranz. A împărți, a repartiza din nou. – Re¹- + distribui. Cf. fr. redistribuer. Vezi definitia »