ȘLAP, șlapi, s. m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. – Din germ. Schlappe. Vezi definitia »

aráp (arápi), s. m. – 1. (Înv.) Arab. – 2. Negru. Mr. arap, megl. rap. Tc. arab (Șeineanu, II, 22; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 342); cf. ngr. ἀράπης, alb. arap, bg. harap (› megl.). Confuzia între „arap” și „negru” (care apare și în ngr. ἀράπης și ἀραπήνα), se explică prin comerțul cu sclavi negri practicat de negustorii arabi și datorită căruia singurii negri cunoscuți în țările române erau de proveniență arabă. Der. arapcă, s. f. (negresă, arăpoaică), cf. bg., sb., rus. arapka; arăpească, s. f. (dans tipic); arăpesc, adj. (arab; negru); arăpește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arăpie, s. f. (limba arabă); arăpilă, s. m. (om brunet); arăpime, s. f. (mulțime de arapi); arapină, s. f. (mulatru; poreclă comună pentru țigani), din tc. arabi, cf. ngr. ἀραπήνα; arăpoaică, s. f. (negresă; femeie cu pielea și părul de culoarea neagră). – Dubletul neol. arab,, s. m. (arab), din fr. arabe (sec. XIX) a dat naștere unei alte serii de der.: arabesc,, s. n. din fr.; arăbesc, adj. (arab); arăbește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arabic, adj. (arab); arabism, s. n.; arabist, s. m. Vezi definitia »

CARNAP, Rudolf (1891-1970), filozof și logician neopozitivist austriac. Unul dintre întemeietorii Cercului vienez. Din 1936 trăiește în S.U.A. Contribuții în sintaxa logică și semantică („Sintaxa logică a limbajului”, „Introducere în semantică”). Încercare de reconstruire a științei și filozofiei cu instrumentele logicii („Fundamentele filozofice ale fizicii”). Vezi definitia »

cap s. n. sg. (în fotbal) lovirea mingii cu capul. Vezi definitia »

clap interj. – Imită zgomotul unei uși care se închide, al unui capac etc. – Var. clamp, clanc, clapc. Creație expresivă. – Der. clăpă(n)i (var. clepăi), vb. (a plesni, a pocni); clăpă(n)itură, s. f. (țăcănit, pocnet); clampă, s. f. (fel de clanță, mîner care deschide și închide ușa), pe care Cihac, II, 60, îl pune în legătură cu ceh. klampa, din germ. Klampe (cf. Iordan, Dift., 87); clampuci, s. m. pl. (papuci); clămp(ă)ni (var. clempă(n)i, clompăi), vb. (a plesni, a pocni, a țăcăni, a face zgomot cu clanța; despre ciori, a croncăni; despre berze, a clămpăni; a tremura); clampăneală (var. clămpănitură), s. f. (țăcănit, păcănit); clămpănitor, adj. (care clămpăne); clempar, adj. (vorbăreț, gură-spartă); clempeu, s. n. (morișcă); clapcă, s. f. (cursă, capcană), cf. bg., sb. klapka „trapă”; clăpcăni, vb. (a pocni, a țăcăni). Din aceeași familie par a face parte clempuș, s. n. (cîrlig pe care se sprijină clampa, belciug; morișcă; tăruș); climpuș, s. n. (nuia; bîtă); sclimpuș, s. n. (cîrlig de rufe); cleampuș, s. n. (încuietoare; zăvor), în care Cihac, II, 331 și DAR văd influența rus. kljapuš „cîrlig”. Cf. clanț, cleapșe. Vezi definitia »