tîngă (-gi), s. f. – Supărare, chin. – Megl. tǫngă. Sl. tąga (Tiktin). Înv. și Mold. – Der. tîng, adj. (mîhnit, necăjit), Mold., rar.; tîngui, vb. (a se lamenta; a plînge, a deplînge), din sl. tągovati (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 411); tînguială, s. f. (jelanie, plîngere); tînguios (var. tînguielnic), adj. (trist, mîhnit, necăjit); tînguitor, adj. (trist). Vezi definitia »

OGÍVĂ s. f. 1. element arhitectural caracteristic stilului gotic, dintr-o arcadă din două arce de cerc care se intersectează sub un unghi ascuțit. 2. partea anterioară, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, bombe sau rachete. (< fr. ogive) Vezi definitia »

TRÚSĂ s. f. geantă, cutie în care se țin instrumentele sau obiectele de strictă necesitate (în exercitatea unei profesiuni, pentru toaletă etc.); totalitatea acestor ustensile. (< fr. trousse) Vezi definitia »

NÁICĂ s. f. (Reg.) Termen de respect folosit la țară pentru o femeie mai în vârstă. – Din scr. najka. Vezi definitia »

ARTRÓZĂ s.f. Afecțiune cu caracter degenerativ a articulațiilor. [< fr. arthrose]. Vezi definitia »