Definita cuvantului bunăcredință
BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu bunăcredință
ZĂVEÁSĂ, zăvése, s. f. (Var.) Zăvează. Vezi definitia »
TÁGĂ s. f. (Înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil. – Cf. tăgadă. Vezi definitia »
maiolícă s. f. – Specie de faință. – Var. majolică. It. maiolica, și var. din fr. majolique. Vezi definitia »
lăstăvíță (-țe), s. f. – (Banat) Bucată de pînză sau de postav. Sl., cf. rus. lastovica „buzunar”; dar lipsește etimonul direct. Legătura cu sb. lastavica „rîndunică”, indicată de DAR, nu este certă. Vezi definitia »
vráscură, vráscuri, s.f. (înv.) nuia, vargă. Vezi definitia »