Definita cuvantului bunăvoință
BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după lat. benevolentia).
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu bunăvoință
NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche] napolitaine. Vezi definitia »
INDIGOTÍNĂ s. f. principiu colorant al indigoului. (< fr. indigotine) Vezi definitia »
durbácă (-ắci), s. f. – 1. Cada teascului de struguri. – 2. Vas cu apă rece la alambic. Tc. dibek (Șeineanu, II, 165), cf. alb. dübek „ciubăr”. Vezi definitia »
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia. Vezi definitia »
GASTROENTERÍTĂ, gastroenterite, s. f. Boală care constă în inflamația simultană a mucoasei stomacului și a intestinelor și care se manifestă prin diaree, dureri abdominale etc. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. gastro-entérite. Vezi definitia »