Definita cuvantului bunăvoință
BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după lat. benevolentia).
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu bunăvoință
DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbravĩnŭ. Vezi definitia »
ORTOBIÓZĂ s.f. (Liv.) Mod de a duce o viață înțeleaptă, potrivită. [Pron. -bi-o-. / < fr. orthobiose, cf. gr. orthos – drept, bios – viață]. Vezi definitia »
SOCIOȘTIÍNȚĂ s. f. ramură a sociologiei generale; știință socială. (< socio- + știință) Vezi definitia »
LÁMĂ2, lame, s. f. Gen de mamifere rumegătoare asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama. Vezi definitia »
netreábnă s.f. (înv.) lipsă de valoare, de importanță, de folos. Vezi definitia »