OGIVĂ, pl. -e 1. (arhit.) Element arhitectural caracteristic stilului gotic, constând dintr-o arcadă formată prin intersecția (sub un unghi ascuțit) a două arcuri de cerc dispuse diagonal, care constituie osatura unei bolți sau a unei deschideri. Curbele ogivelor se întâlnesc într-un vârf îndepărtat (E. Lov.) 2. (milit.) Partea anterioară, cu formă aerodinamică, a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau rachete. 3. (milit.) Ogivă nucleară = proiectil cu focos sau încărcătură nucleară. /<fr.ogive<cuv. arab Vezi definitia »

FRANCHÉȚĂ s. f. v. franchețe. Vezi definitia »

LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icică. Vezi definitia »

caramfílă (caramfíle), s. f. – Garafă. – Var. carafilă. Bg. karamfilka, cf. mag. karafina. Vezi definitia »

chílă (chíle), s. f. – 1. Hernie. – 2. Infirmitate. Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677); cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá. – Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit), bg., sb. kilav „care are hernie”; chivăli (var. schivăli, deschilăvi), vb. (a vătăma, a răni); chilăvie (var. schilăvie, schilăvenie), s. f. (durere, beteșug). Pentru der. cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 27 și Conev 91. Vezi definitia »