mezél (mezéluri), s. n. – 1. Antreu, gustare. – 2. Salam, cîrnat. – Var. (înv.) mezea. Mr. mizé, megl. mezé. Tc. meze, din per. māzā (Roesler 599; Șeineanu, II, 258; Loebel 63; Lokotsch 1453), cf. ngr. μεζές, alb. mezë. Forma primitivă este cea a variantei, de la al cărei pl. mezele s-a reconstituit noul sing. – Der. mezelic, s. n. (gustare), din tc. mezelik, cf. megl. miziloc, ngr. μεζελίϰι; mezelerie, s. f. (prăvălie de mezeluri). Vezi definitia »

SIPEȚÉL, sipețele, s.. Diminutiv al lui sipet. – Sipet + suf. -el. Vezi definitia »

MEL¹ s. m. unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet având o putere de o mie de hertzi. (< engl. mel) Vezi definitia »

vânticél s. n., pl. vânticéle Vezi definitia »

voinicél s. m., adj., pl. voinicei, fem. voinicea / voinicică, pl. voinicele Vezi definitia »