ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir (de bumbac, de in sau de cânepă) răsucit subțire, folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă = evident fals, mincinos. A întinde ața = a întrece orice măsură. Se ține (numai) într-un fir de ață = abia se mai ține; fig. a fi în mare primejdie. A-l trage ața la ceva = a fi mânat de un imbold irezistibil spre o țintă. A spune din fir până-n ață = a spune tot, de la început până la sfârșit. Mai multă ață decât față = jerpelit. Mai scumpă ața decât fața sau nu face fața cât ața = costă mai scump executarea sau reparația unui lucru decât valoarea lui; fig. trudă multă și folos puțin. Nici un capăt de ață = nimic. Până-ntr-un cap(ăt) de ață = tot. Viață cusută cu ață = viață grea. ♦ (La pl.) Zdrențe. 2. Orice fir care seamănă cu ața (1) sau are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ (Adverbial) Direct la..., fără să se abată din drum. Acea măiestrită șosea... se-ntinde ață până la bariera Ploieștilor (ODOBESCU). ♦ (Pop.) Ața limbii = membrană care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fig. Dâră subțire. ♦ (La pl.) Dâre băloase pe care le prezintă uneori zeama de varză. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform (Nerophis ophidiontares). – Lat. acia. Vezi definitia »

ciurcă¹ s.f. (reg.) 1. bățul cu care se bate mingea în jocurile copiilor; vâjlă. 2. vacă slabă ca un băț. Vezi definitia »

POLIMIXÍNĂ, polimixine, s. f. (Farm.) Antibiotic obținut din diferite varietăți de bacili, cu acțiune bactericidă asupra mai multor microbi. – Din engl. polymyxine. Vezi definitia »

cúrcă (cúrci), s. f. – 1. Femela curcanului. – 2. (Trans.) Veșmînt larg. – 3. Femeie proastă. – 4. Laș, om bleg. Sl. (bg., pol.) kurka, din sl. kurŭ „cocoș” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 324; Meyer, Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54); cf. alb. tšurkë (Meyer 450), ngr. ϰοῦρϰας (după DAR, provine din rom.), mag. kurka (din rom., după Edelspacher 17). – Der. curcan, s. m. (pasăre domestică mare, cu coada lată desfășurată în evantai; prost, neghiob; dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu turcii datorită penei de curcan de la chipiu; Arg., vardist); curcănar, s. m. (ogradă de curcani); curcănar, s. m. (păzitor de curcani; dorobanț de la 1877); curcănesc, adj. (de dorobanț); curcănie, s. f. (furtișag), cuvînt rar, cf. găinărie; curcănărie, s. f. (Arg., poliție). – Cf. curnic. Vezi definitia »

GHIPSOTÉCĂ, ghipsoteci, s. f. 1. Colecție de statuete și de plăci ornamentale din ghips. 2. Loc special amenajat pentru păstrarea ghipsotecii (1). [Var.: gipsotécă s. f.] – Din fr. gypsothèque. Vezi definitia »