RUCÓLĂ, rucole, s.f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, spontană, acum și cultivată ca salată verde, cu frunze alungite, crestate, ușor amărui și picante, comestibile în salate; it. rucola, ruchetta; engl. rocket, aragula (Eruca sativa); sin. ruchetă, aragulă. Vezi definitia »

mícă (-ci), s. f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s. f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic. Vezi definitia »

VITICULTÚRĂ s. f. 1. cultura viței de vie. 2. știință care studiază cultura viței de vie. (< fr. viticulture) Vezi definitia »

irodíță, irodíțe, s.f. (pop.; mai ales la pl.) ielele, zânele rele. Vezi definitia »

TELEDINÁMICĂ s. f. Știință care se ocupă cu transmiterea prin pământ, cu ajutorul ultrasunetelor, a unor șocuri puternice, în scopul de a provoca acțiuni distrugătoare la mare distanță. – Din fr. télédynamique. Vezi definitia »