GERMÁN, -Ă, germani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generală dată unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul și nordul Europei; (și la sg.) persoană aparținând unuia dintre aceste popoare. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemțesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germană. – Din lat. Germanus. Vezi definitia »

ghismán (ghismáne), s. n. – Plăcintă cu brînză. – Var. ghismană, ghițman(ă). De la Ghetsemani, nume propriu, datorită faptului că s-a făcut la început pentru sărbătoarea Paștelui (Bogrea, Dacor., III, 724; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 188). Vezi definitia »

MITOMÁN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de mitomanie. (< fr. mythomane) Vezi definitia »

ciorlán, ciorláni, s.m. (reg.) arbore mâncat de vite și cangrenat; ciritei. Vezi definitia »

SUVERÁN, -Ă I. adj. suprem, absolut, care este în cel mai înalt grad. ◊ care se află deasupra tuturor, cu o mare autoritate; care deține autoritatea supremă. II. s. m.f. 1. monarh, rege, împărat. 2. (fig.) cel care poate dispune liber de soarta și de acțiunile sale. (< fr. souverain, lat. superanus) Vezi definitia »