frunte înaltă expr. (iron.) chelie. Vezi definitia »

TÚRBĂ s.f. (Geol.) Varietate de cărbune care se formează în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea lentă a plantelor. [< fr. tourbe, cf. lat. turba]. Vezi definitia »

ETRÁVĂ s. f. piesă de rezistență din osatura unei nave, situată la proră. (< fr. étrave) Vezi definitia »

rînă (rîne), s. f. – 1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106). Vezi definitia »

ANCHILOSTOMIÁZĂ s.f. Boală parazitară provocată de anchilostom, care se manifestă prin inflamarea mucoasei intestinului și prin pierderea hemoglobinei. [< fr. ankylostomiase]. Vezi definitia »