FLAGÉL I. s. n. 1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală. II. s. m. 1. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție. 2. tulpină secundară, uneori floriferă. ◊ ramură filiformă (la briofite). (< fr. flagelle, lat. flagellum) Vezi definitia »

ȚEL, țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Înv.) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; țintă. ♦ Cătarea puștii. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. ♦ Dispozitiv de ochire așezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. țel, magh. cel. Vezi definitia »

NÂNĂȘÉL, -ÍCĂ s. m. și f. v. nănășel. Vezi definitia »

perinél, s.n. (reg.) 1. pernuță, perniță. 2. jocul numit „perinița”. Vezi definitia »

mușețel s. m. sg. (er.) vulvă. Vezi definitia »