tátă (-ți), s. m. – Părinte. – Var. tătîne, pl. tătîni. Mr. tată, pl. tătîni, megl. tată, pl. tătǫni, istr. tǫtę. Lat. tata (Diez, I, 413; Pușcariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu, Lr., 281), cf. vegl. tuota, alb. tatë, it. de S. tata, it. dial. tato „tată, bunic”, tata „stăpînă”, v. fr. taie, sp., port. tata. Der. din sl. tata, cf. sb., ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabilă; coincidența se explică prin izvorul expresiv comun, cf. și gr. τάτα, ngr. τατᾶς. Uz general (ALR, I, 152). Are decl. dublă, datorată aspectului său formal; art. tata și tatăl, genitiv tatei și tatălui. Această ultimă formă pare să se explice prin nevoia de a împiedica întîlnirea unei terminații f. cu posesivul m. spune tatălui tău, nici o dată tatei său; din același motiv se preferă uneori folosirea fără flexiune spune tată-tău, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tată-său. Var. tătîne se explică de obicei prin forma vulgară a lat. tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), cf. barba, barbanis „unchi dinspre tată”; dar această declinare este de origine germanică și ne putem îndoi că a influențat latina din Dacia. Este vorba probabil de -ne paragogic, ca în it. (Rohlfs, It., 432), cf. cine, sine, sau susținută de echilibrul tată-tătîni cu frate-frățîni sau cu om-oameni (ca noră-nurori, față de soră-surori). – Der. tătînesc, adj. (înv., patern). Vezi definitia »

CORIZĂ s. f. inflamație a mucoasei nazale; rinită. (< fr. coryza) Vezi definitia »

pólimă, pólime, s.f. (reg.) 1. intenție, gând; început, stare incipientă. 2. eres, rătăcire. 3. soi rău, pramatie, om netrebnic, om de nimic. 4. ființă, țipenie. Vezi definitia »

cólică (cólici), s. f. – Durere abdominală. – Mr. colică. Ngr. ϰόλιϰα, din it. colica. Vezi definitia »

BANDÚRĂ², banduri, s. f. Instrument muzical ucrainean cu 8 până la 24 de coarde. – Ucr. bandura. Vezi definitia »