Definita cuvantului buletin
BULETÍN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinări) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială care conține informații de actualitate și de interes public. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicații periodice cu scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atestă identitatea unei persoane. 3. (În sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzând numele și prenumele candidaților la o alegere, cu ajutorul căruia alegătorii își exercită dreptul de vot. – Din fr. bulletin.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu buletin
paraxín (paráxină), adj. – Ciudat, curios, bizar. – Var. paraxîn. Ngr. παράξενος (Gáldi 221). – Der. paraxenie, s. f. (ciudățenie, raritate), din ngr. παραξενιά; parascovenie, s. f. (prostie, aberație, ciudățenie), probabil în loc de *paraxovenie, cu suf. ca în drăcovenie (după Cihac, II, 245 și Tiktin, din sl. kovati „a forja”, cf. sb. skovati „a forja”, pol. kowanie „invenție”. Vezi definitia »
AUTOVACCÍN s. n. vaccin preparat prin culturi de microbi chiar de la bolnav, pentru a obține o cât mai bună imunizare. (< fr. autovaccin) Vezi definitia »
STRAPONTÍN s. n. v. strapontină. Vezi definitia »
PALATIN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal. – Din fr. palatin. Vezi definitia »
puțín (puțină), adj. – Insuficient, redus. – Mr. p(u)țîn, psîn, megl. puțǫn, istr. puțin. Origine obscură. Provine fără îndoială din rădăcina expresivă *piț-, cf. puță, dar der. nu este clară. Cf. lat. med. pusinnu, pittinus „mic”, și toate cuvintele romanice care exprimă această idee și care în general sînt puțin clare. Pentru comparativul mai puțin, cf. sard. prus pagu ‹ plus paucum. În general se încearcă să se explice acest cuvînt în două feluri: pornind de la paucus, prin intermediul unui der. *paucinum (Cipariu, Gram., II, 347; Pascu, I, 150), sau pornind de la putus, prin intermediul lui *putinus (Meyer, IF, VI, 122; Candrea, Rom., XXXI, 314; Pușcariu 1418; Loewe 57; REW 6550). Der. puțintel (f. puțintea, puțintică), adj. (nițel), probabil formă disimilată a lui *puțincel (Pușcariu, Dacor., I, 326); puținătate (var. puținime, puțintime), s. f. (cantitate mică); împuțina, vb. (a reduce, a micșora). Vezi definitia »