străpás, străpásuri, s.n. (înv.) trecere. Vezi definitia »

PEGÁS s. m. 1. (mit.) cal înaripat; (fig.) inspirație poetică. 2. specie de pește din Oc. Indian cu înotătoarele în forma unor aripi. (< fr. pégase) Vezi definitia »

AUGIAS (în mitologia greacă), rele al Elidei. Grajdurile sale uriașe, neîngrijite timp de 30 ani, au fost curățate de Herakles într-o singură zi, prin abaterea rîului Alfios asupra lor. Vezi definitia »

CANOAS, oraș în S Braziliei (Rio Grande do Sul), suburbie nordică a orașului Pórto Alegre; 288,3 mii loc. (1989). Ind. constr. de mașini, mat. de constr., alim. Vezi definitia »

pas (páși), s. m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas. Vezi definitia »