Definita cuvantului tronc
TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocănire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-o dată; a îndrăgi (pe neașteptate). ♦ Exclamație care exprimă surpriza în fața unui lucru neașteptat sau a unei situații neprevăzute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situația în care se găsește. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu tronc
OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic. Vezi definitia »
FRANC4, -Ă, franci, -ce s. m., pl., adj. 1. S. m. pl. Unitate de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci. – Din fr. franc. Vezi definitia »
șprunc, s.n. (reg.) avânt, elan. Vezi definitia »
frînc (frấnci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s. f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s. f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s. m. (sifilitic); francez, s. m., din it. francese; franțuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s. n. (galicism); franțuzoaică, s. f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon. Vezi definitia »
ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. Vezi definitia »