PREFERÁNS, preferansuri, s. n. Numele unui joc de cărți. [Var.: (înv.) preferánț s. n., preferánță s. f.] – Din rus. preferans, fr. préférence. Vezi definitia »

îns (î́nsă), pron. – Însuși. – Var. (înv.) nus. Mr. nis, năs, megl. ons, istr. ăns. Lat. ipse, f. ipsa (Diez, I, 163; Pușcariu 870; Candrea-Dens., 869; REW 4541; DAR), cf. it. esso, prov. eis, v. pg. eiso. Fonetismul indică prezența unui infix nazal din lat., cf. forma atestată inpsuius (după Densusianu, Hlr., 144, prin fonetică sintactică, în cazuri ca in ipso, cum ipso). Pron. de identitate, folosit ca adj. (îns împăratul la Coresi; înv., astăzi înlocuit de însumi), ca s. (înv.) sau ca pron. pers. de I.-a persoană (la cazuri prepoziționale, înv.; astăzi se păstrează acest uz numai în construcția printr’însul, cf. înv. într’îns, cătr’îns, spr’îns = spre îns, cunus = cu îns). Cf. adins. În general ieșit din uz cu forma sa primitivă, îns se folosește astăzi mai ales cu una din cele patru forme următoare: Ins, s. m. (individ, persoană, tip), suna îns pînă la jumătatea sec. XIX; fonetismul modern pare a se explica prin legături sintactice. Cf. însă, s. f. (persoană, tip). Dînsul (f. dînsa, pl. dînșii, dînsele), pron. (el însuși), cu prep. de (după Diez, II, 24), din lat. idem ipse), cf. it. desso „el însuși”, comel denso „omonim”, friul. zenso „omonim” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 107). Folosit fără restricție în Mold., în Munt. se aplică exclusiv persoanelor, și s-a ajuns chiar să se diferențieze de „el”, ca formulă de politețe proprie persoanei a treia: mă duc cu el față de mă duc cu dînsul „merg cu domnia sa”. Cf. dînsele, s. f. pl. (duhuri rele, iele), cf. iele. Însă, conj. (la fel; adică, și anume; totuși, dar), pentru a cărui der. de la pron. cf. it. medesimamente de la medesimo, fr. de la même, memêment, ca și explicația lui Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 551 și DAR. Însumi, pron. (eu singur), pron. de identitate, folosit cu forma pron. personal pe care îl însoțește (f. însămi, II, însuți, însăți; III, însuți, însăți; pl. I, înșine; II, înșivă; III, înșiși, însele; formele f. I însene II, însevă sînt înv.; III însele pare să piardă progresiv teren). Cf. adins. – Der. însuși, vb. (a-și lua, a-și atribui), formație artificială de la începutul sec. XIX, pentru a traduce fr. approprier (DAR), se formează cu pron. dativ; însușire, s. f. (acțiunea de a-și însuși; calitate, caracteristică). Vezi definitia »

ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcații) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde. Vezi definitia »

IMÉNS, -Ă adj. Foarte mare, nemărginit; vast. ♦ Nenumărat, enorm. ♦ Foarte important. [< fr. immense, it. immenso, lat. immensus]. Vezi definitia »

FREE-LANCE FRI-LÉNS/ s. n. muzician liber-profesionist, neîncadrat prin contract în vreo formație. (< engl. free-lance) Vezi definitia »